Bătălie istorică pentru cucerirea SIF Muntenia
Adunarea Generală a Acţionarilor de la SIF Muntenia de schimbare a conducerii a intrat în istoria pieţei de capital drept cea mai lungă şi încrâncenată luptă de preluare a controlului, după 32 de ore de la convocare fiind încă în derulare duminică la ora 18.00, ora închiderii ediţiei, fără însă a fi cunoscut rezultatul alegerilor.
Miza adunării este uriaşă pentru că un grup de acţionari nemulţumiţi în frunte cu Gheorghe Iaciu, proprietarul centrului comercial Doraly din Afumaţi, care a ajuns să deţină 5% din capitalul SIF 4, vor să schimbe actualul Consiliu al Reprezentanţilor în frunte cu Marian Dinu şi să îşi impună propriii oameni peste active de aproape 300 milioane de euro. În tabăra opusă este vechea conducere care vrea să îşi menţină controlul.
Cine va câştiga alegerile va prelua controlul SIF Muntenia.
Pe bursă, calculat în funcţie de preţul acţiunii, SIF-ul valorează de două ori mai puţin.
Muntenia are 205 societăţi în portofoliu, mai mult de jumătate fiind nelistate, deci inaccesibile investitorilor de pe bursă.
SIF 4 deţine 4,15% din capitalul BRD, un pachet de 1% din acţiunile Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR.
Printre perlele listate din portofoliu se numără şi participaţiile de la Romaero, cele de la magazinele Cocor şi Unirea Shopping Center. SIF 4 deţine indirect şi proprietăţi imobiliare prin intermediul unui vehicul de investiţii.
Roxana Pricop,Ziarul Financiar
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!