Consiliul Judetean Cluj a aprobat, cu unanimitate de voturi, contractul cu Bosch

 

 Consiliul Judetean Cluj a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, contractul cu compania germana Bosch pentru deschiderea unei fabrici de componente auto in Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, durata de concesionare a terenului fiind majorata, informeaza Mediafax.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a explicat la finalul sedintei extraordinare de miercuri, in care s-a analizat contractul cu Bosch, ca in urma negocierilor recente cu reprezentantii companiei durata de concesionare a terenului de la Jucu a fost majorata de la 49 la 99 de ani.

„CJ Cluj a aprobat cu unanimitate de voturi contractul cu compania Bosch care va fi semnat vineri, dupa care documentul va fi transmis Ministerului Finantelor pentru acordarea ajutorului de stat. In urma ultimelor negocieri de marti cu cei de la Bosch, durata de concesionare a terenului a fost majorata de la 49 la 99 de ani. Contractul prevede acordarea de despagubiri din partea Bosch catre CJ Cluj pana la doi ani sau obligatia de a aduce alt investitor daca va pleca inainte de termenul stabilit. Investitiile sunt etapizate, iar, prin investitiile pe care le fac, cele doua etape se deruleaza pe parcursul a sapte ani. Nu exista o obligatie concreta, dar modul in care s-a propus aceasta investitie ne duce la sapte ani”, a afirmat Alin Tise.

Potrivit sejului CJ Cluj, „se vor face angajari inca in acest an, in prima etapa, iar a doua etapa va incepe anul viitor si se va incheia in 2015. In total vor fi 2.000 de angajati. Acestia vor trebui sa prevada clauze in contractul colectiv de munca prin care sa isi apere interesul in cazul in care vor fi concediati inainte de termen sau inainte de expirarea acestui contract.”

Alin Tise a declarat, marti, ca in contractul care va fi semnat cu compania Bosch vor fi prevazute clauze privind plata unor despagubiri din partea investitorului in cazul in care fabrica din Parcul Industrial Tetarom III din Jucu se va inchide inainte de termenul prevazut.

Potrivit acestuia, prin contract Bosch va achita catre SC Tetarom SA, administratorul Parcului Industrial din Jucu, o taxa de concesiune de 0,1 euro pe metru patrat, adica 21.500 de euro pe an, aferenta suprafetei de 21,5 hectare de care dispune compania la Jucu.

Producatorul german de componente auto Bosch va concesiona, in judetul Cluj, un spatiu de productie de 215.000 metri patrati pentru o investitie in valoare totala de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, in 2 februarie, de conducerea companiei.

Producatorul german de componente auto Bosch va concesiona, in judetul Cluj, un spatiu de productie de 215.000 metri patrati pentru o investitie in valoare totala de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, in 2 februarie, de conducerea companiei.

Grupul german estimeaza ca investitia va asigura, intr-o prima faza, peste 300 noi locuri de munca, transmitea Guvernul printr-un comunicat.

Bosch ar urma sa isi instaleze facilitatile de productie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a functionat si fabrica de telefoane mobile Nokia.

Corina Ionel, Hotnews.ro

 

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie