In mediere, ca si in viata, puterea de a sta e in noi
Alergam. Fugim. Ne zbatem. Ne agitam. Ca sa rezolvam probleme, situatii din viata noastra de zi cu zi. Ne tinem ocupati, ne stabilim obligatii, termene. Facem orice numai sa fim in priza. Si totusi: alergam, fugim. Nu indraznim sa ne oprim. De ce fugim? Fugim de noi. Cat timp suntem prinsi in lucruri exterioare fiintei noastre, ne gasim scuze ca sa nu ne uitam in interiorul nostru.
Ce se intampla daca ne oprim? Brusc, avem timp pentru noi si exista riscul ca acele aspecte nerezolvate, ingropate adanc in noi sau puse la pastrat pentru un alt moment, sa cada peste noi. Si pentru ca asta ar putea fi o situatie noua pentru noi si mai putin placuta, cu care nu stim ce si cum sa facem, continuam sa facem ceea ce stim cel mai bine. Alergam. Fugim. Din pacate, nu fugim catre ceva ci fugim de ceva. De ceva ce ducem cu noi oriunde mergem.
Pentru ca alegem sa nu ne oprim, apar momente in viata noastra in care suntem opriti fortat. Si atunci putem simti neputinta. Suntem depasiti de problema de care/cu care am fugit. Suntem scosi din cotidian si nevoiti sa acceptam ca avem o problema (doar una?). Avem posibilitatea de a ne implica si a solutiona problema. Dar asta ar insemna sa stam sa o rezolvam, iar noi stim cel mai bine sa fugim. Atunci, ca sa putem fugi mai departe, intre problema aparuta si solutionarea ei, punem intermediari. Cu cat mai multi cu atat mai bine, pentru ca asa credem ca ne protejam pe noi. Ne mintim spunand ca ne aparam linistea cand, in realitate, ne luptam pentru nelinistea noastra.
Va propun sa ne oprim. Sa vedem cum poate fi daca stam.
Se iveste un eveniment neplacut in viata noastra. Fie nu facem nimic pe principiul “o sa treaca de la sine”, fie incercam sa facem ceva sa treaca efectele si sa revenim la viata dinainte. Acea viata despre care zicem ca ne place, ca e a noastra, doar pentru ca e singura pe care o stim. Oare chiar asa sa fie?
Cum legea si justitia fac parte din viata de zi cu zi si ating toate aspectele relatiilor noastre, in clipa in care ne simtim depasiti de situatie avem tentatia sa ne folosim de forta de constrangere a legii. Dar cum nu suntem toti experti in cunoasterea legilor, apelam la un specialist – PRIMUL INTERMEDIAR –. Specialistul expune cauza unui alt specialist care are puterea de hotari – AL DOILEA INTERMEDIAR –. Specialistul care poate hotari are nevoie de parerea unui specialist in domeniul problemei aduse in fata lui – AL TREILEA INTERMEDIAR –. Apoi are nevoie de martori – ALTI INTERMEDIARI – , acte, dovezi, care se obtin din diverese locuri – ALTI INTERMEDIARI –. Apar INTERMEDIARI de peste tot. Pe majoritatea nici nu ii cunoasteti, dar “TREBUIE” sa aveti incredere in ei ca va rezolva problema.
Gata! Am pierdut controlul asupra situatiei. Acum ne conduce situatia pe noi. Ea e stapana noastra iar noi sclavii care ne supunem, daca tot am ajuns pana aici.
STOP!
Medierea e alternativa in care depindem doar de noi insine – fara intermediari – si in care detinem controlul de la inceput pana la sfarsit.
In mediere ajunge sa avem INCREDERE doar in propria persoana.
Sedintele de mediere se desfasoara intr-un mediu privat, protejat de lege si confidentialitate, in care partile se pot deschide.
Mediatorul este un specialist in neintelegeri si conflicte.
Fiind neutru – nu are nici un interes propiu in cauza pe care o mediaza – si impartial – nu tine partea nici unei persoane implicate in mediere –, mediatorul accepta ca partile sunt specialiste in problema lor.
Mediatorul nu judeca.
Mediatorul nu impune solutii.
Mediatorul se asigura ca solutia la care se ajunge reprezinta cu adevarat vointa si dorinta partilor.
Mediatorul nu poate fi chemat ca martor in baza a ceea ce a aflat in timpul medierii.
Mediatorul nu poate reprezenta in instanta nici una din partile pe care le-a avut in mediere.
Mediatorul care accepta sa intre in mediere este mediatorul care o duce pana la finalul ei – legea interzice, chiar si in cazul unui birou de mediatori asociati, ca sedintele sa fie tinute de alt mediator decat cel care a luat cazul – asa ca, in nici o situatie, nu o sa va intalniti la o sedinta de mediere cu un mediator iar la urmatoarea cu alt mediator in cadrul aceleasi medieri.
Pentru a proteja neutralitatea si impartialitatea mediatorului, legea prevede lipsa obligativitatii incheierii unui acord la finalul unei medieri pentru a evalua munca mediatorului.
Un coleg de breasla a spus – La un mediator adevarat, intre gand si fapta, vei gasi intotdeauna o inima – iar eu sunt de acord cu afirmatia lui.
Ce trebuie sa stiti despre Cuantificarea costurilor neutilizarii medierii
Medierea este o procedura non-obligatorie, dar odata ce un acord de mediere a fost facut, acordul este obligatoriu pentru parti si legal – se spune intr-un studiu al Comisiei Parlamentului European pentru afaceri juridice referitor la „Cuantificarea costurilor neutilizarii medierii”. Tot aici sunt subliniate in repetate randuri beneficiile medierii atat la nivel macro cat si la nivel micro. Una din concluziile studiului este aceea ca justitia traditionala este prea rigida, lipsita de transparenta, greoaie in desfasurare, devoratoare de timp si bani pentru vremurile de azi.
S-a insistat pe partea comerciala a intreprinderilor europene mai ales in urma globalizarii afacerilor. Se considera ca medierea este varianta cea mai rapida, flexibila si independenta care poate crea extrem de eficient un mai bun climat in si de afaceri. Studiul a folosit date de la Banca Mondiala cu privire la timpul si costurile necesare pentru solutionarea unui diferend in cele 26 de state membre ale UE (cu exceptia Danemarcei). Calculele facute au aratat ca medierea are o mare rata de succes, o durata scurta de solutionare, precum si o valoare mai mare de timp economisit fata de justitia traditionala. Belgia si Italia sunt cele doua tari folosite ca exemple in studiu. Economiile de timp si bani publici care se pot face prin utilizarea medierii sunt impresionante. La o rata de succes a medierii in proportie de 75% pentru Belgia inseamna o economie de 330 zile/litigiu si circa 5.000Euro/litigiu, iar pentru Italia 860 de zile/litigiu economisite si peste 7.000Euro/litigiu, in conditiile in care rata de succes a medierilor este de circa 85%.
Pragul de rentabilitate ca timp a medierii in UE in momentul realizarii studiului era de 19% ca rata de succes a medierii si de 24%pentru rentabilizarea costurilor. Se insista pe promovarea, mediatizarea si modalitati de a face medierea accesibila, prin constientizarea cetatenilor asupra beneficiilor ei, prin introducerea de stimulente sau pedepse de neutilizare. Este propusa justitia in doi pasi – primul pas ADR – mediere –, pasul doi – instanta –, tocmai pentru a asigura un mai bun acces la justitie. Adoptarea medierii este considerata o buna politica de interes public.
In Italia medierea este introdusa si reglementata de Decretul 28/martie 2010 care numeste tipurile de litigii care necesita participarea la mediere inainte de instante: litigiile intre vecini, drepturile de proprietate, diviziunea de bunuri, trusturi si mosii, litigii de familie, bunuri, afaceri, dispute intre proprietar si chirias, imprumuturi, leasing, accidente de masina si barca, malpraxis medical, calomnie, asigurari, drept bancar, contracte financiare. In Italia se folosesc si sanctiuni si stimulente financiare pentru a incuraja folosirea medierii. Cu toate ca se dau stimulente financiare, ajung sa economiseasca aproximativ 7.500Euro/litigiu din banii publici. Scopul este acela de a face medierea o practica uzuala, pentru mai binele societatii si mai binele cetatenilor.
Medierea in Romania
La noi in tara, Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, modificata si completata prin Legea 370/2009, OG 13/2010 pentru transpunerea Directivei Servicii si prin Legea nr. 202/2010, reglementeaza ca medierea se poate folosi pentru toate conflictele de interese(adica mai multe aspecte decat la italieni), exceptia fiind specificata in art 2 alin 4:’’ Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice alte drepturi de care partile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie sau prin orice alt mod admis de lege.”
Pe langa beneficiile de timp, morale, relationale, de pace sociala, medierea ofera si beneficii materiale in sensul ca, daca partile unui litigiu aflat pe rolul instantelor, indiferent de stadiul procesual, isi solutioneaza cauza prin mediere primesc inapoi toate sumele platite ca taxe pentru investirea instantei.
Ca sa te poti folosi de mediere, ca sa te poti bucura de facilitatile ei este nevoie sa STAI.
Sa stai in fata conflictului tau, sa stai in fata ta, a celuilalt si a mediatorului.
Sa stai in mediere pana gasesti solutia reciproc acceptabila.
E nevoie de putere pentru a STA.
Si o avem.
PUTEREA DE A STA E IN NOI.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!